CallCenter Oncologie - 021.253.0591|contact@fabc.ro

Suportul psihologic pentru pacientul oncologic

Suportul psihologic pentru pacientul oncologic 2016-10-28T05:39:03+00:00

Aveţi cancer…

Pacientul trebuie să fie pregătit să primească diagnosticul

Diagnosticul „cancer” este întotdeauna greu de primit şi acceptat şi de către cei mai puternici dintre noi. Cât de importantă este comunicarea acestuia pentru evoluţia pacientului? Cum ar trebui să comunice medicii ? Este mai bine să spună deschis adevărul sau să îl ascundă?

Cancerul este încă privit ca o fatalitate, iar momentul aflării unui astfel de diagnostic este de cele mai multe ori un şoc. De aceea, găsirea unei modalităţi potrivite de comunicare  a diagnosticului este vitală pentru evoluţia ulterioară a pacientului.

Psihologii şi medicii deopotrivă sunt de părere că diagnosticul de cancer trebuie spus atunci când pacientul este pregătit să îl primească.

Psihologul Ioana Lepădatu, lector univ. dr.la Universitatea„Spiru Haret” din Braşov spune categoric: DA, medicii trebuie să comunice adevărul însă numai atunci când pacientul este pregătit să primească adevărul. „Comunicarea corectă a diagnosticului este esenţială pentru orice tratament ulterior. Pacientul trebuie să fie pregătit să primească diagnosticul şi în plus şi medicul trebuie să fie pregătit să îl ofere. Dacă pacientul este pregătit să primească diagnosticul, după căderea iniţială inerentă, va putea după accea să înceapă pregătirea”, consideră psihologul.

Protocol de comunicare a veştilor proaste

Organizaţia Hospice Casa Speranţei din Braşov a realizat chiar un “Protocol de comunicare a veştilor proaste”. Dr. Daniela Moşoiu, directorul Hospice spune că medicii trebuie să aibă mare grijă cum comunică în cazurile grave. “Prin felul în care eu ca medic comunic nu trebuie să adaug altă suferinţă pacientului cu un diagnostic grav. Există şapte paşi extrem de răspândiţi. Medicii trebuie să afle ceea ce doreşte pacientul şi să ştie să comunice pe baza nevoilor lui. Trebuie să ai cu pacientul discuţii despre boală, să vezi care e nivelul lui, ce vrea să ştie. Comunicarea e un proces, nu se termină după comunicarea diagnosticului. Trebuie să îi arăţi pacientului compasiune, trebuie să îi arăţi, că îl însoţeşti, că eşti alături de el”, spune dr. Moşoiu.

De multe ori, comunicarea unui astfel de diagnostic este extrem de dificilă şi pentru medici, care se pot întreba dacă astfel nu cumva fac mai mult rău decât bine, dacă nu vor declanşa disperarea pacientului sau dacă nu vor primi reproşuri din partea pacientului sau a familiei.

Pas cu pas

Dr. Mihaela Vicol, doctorand în Bioeticăla Universitateade Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa” Iaşi vorbeşte despre o abordare “pas cu pas” pentru a vedea dacă pacientul este pregătit psihic pentru aflarea unui diagnostic de cancer.

“De exemplu, Domnul X, ştiţi ulcerul dvs. Pe care îl aveţi de peste 30 de ani… Acum nu arată prea bine, chiar cred că arată cel mai rău de până acum… (dacă vrea să ştie va întreba ce înseamnă? Am cancer?) Dacă nu vrea să ştie, întrebarea va fi: ce se poate face? Dar nu va pronunţa cuvântul niciodată cuvântul cancer… şi discuţia continuă. Prefer o astfel de abordare întrucât nu toţi pacienţii sunt pregătiţi să se confrunte o asemenea situaţie. Cunosc cazuri în care comunicarea unui astfel de diagnostic chiar la persoane tinere a condus la sinucidere imediată şi atunci consider că nu este greşit ca unor pacienţi pe care nu-i simt pregătiţi psihologic să afle, în prima fază să le ascund diagnosticul, neminţind în mod direct ci prin omisiune. Pe parcurs lucrurile se pot schimba în funcţie de evoluţie”, exemplifică dr. Vicol.

Părerile sunt însă împărţite. Există şi medici adepţi ai comunicării directe.

Dr. Luminiţa Dumitrescu, medic care a obţinut şi un doctorat în Olanda în îngrijirile paliative şi conduce un centru de îngrijiri paliative în Slatina spune că preferă o informare directă şi reală asupra situaţiei, dacă pacientul este pregătit, depinzând însă în funcţie de vârstă, posibilităţi intelectuale şi alţi factori.

O abordare oarecum similară are şi dr. Chirculescu care evită să folosească cuvântul cancer, însă dacă precizarea îi este solicitată în mod expres, o oferă însă în contextual explicării unor manevre terapeutice de luptă împotriva bolii.

Casetă

Ioana Lepădatu:

“În clinicile din străinătate, în oncologie se lucrează în echipe mixte: medici şi psihologi. Rolul psihologilor este extrem de important: ei trebuie să pregătească pacientul şi să aleagă momentul potrivit pentru a-i spune adevărul. Ascunderea adevărului nu este o opţiune întrucât informaţia negativă circulă de zece ori mai repede decât cea pozitivă şi oricum va afla ceva sau va bănui. De asemenea, aflarea diagnosticului corect este extrem de importantă pentru evoluţia ulterioară. Sigur, în primă fază, pacientul va avea o cădere. El va trebui ulterior să îşi recunoască căderea. Apoi, cu ajutorul familiei, prietenilor şi consilierii, el poate urca. Evoluţia sa ulterioară va ţine în cea mai mare parte de încredere. Încredere în medic şi în puterea de vindecare a tratamentului. În alte ţări, există clinici de gândire pozitivă”.