Câteva declaratii importante ale speakerilor implicați:
Dr. Andrei Baciu, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății
Pași de urmat în implementarea Planului Național de Cancer
„Este un plan extraordinar de din bine structurat, detaliat și crează toate premizele de a atinge standarde europene. Acum sunt cei mai importanți pași de implementare. V-aș invita la o discuție punctuală că să gândim pt următoarele saptamani cum să începem să accelerăm implementarea acestui plan. Este esențial unde ne dorim să ajungem, însă pacientii au nevoie de lucruri concrete și se întâmplă punând în aplicare ceea ce am gândit. E o muncă în echipa și spiritul acestei munci trebuie continuat. Pacienții au avut un rol definitoriu și îmi doresc să aibă un rol central în continuare. Ziua diagnosticului pentru pacientul cu cancer să fie transromat din condamnare la moarte, într-o boală cronică. Tehnologia și medicina permit a
Adela Cojan – președinte CNAS
Perpectiva privind bugetarea PNC
„Cred că ceea ce s-a stipulat în Planul de Cancer referitor la depistarea precoce, la partea de prevenție, la tratamente curative moderne, la reducerea timpilor diagnostic-tratament, suportul psiho-emoțional și psiho-nutrțional, la serviciile de recuperare și paliație vor face diferența în așa fel încât cancerul va putea fi încadrat nu doar ca o boală vindecabilă dar și ca o boală prevenibilă.
Eu cred că introducerea în PNC a testărilor biomarkerilor ne-ar putea ajuta la stratificarea mai bună a riscului populației astfel încât să asigurăm tratamentul la timp și corect. Tocmai de aceea, măsurile noastre au prevăzut ca pentru maladia canceroasă finanțarea furnizorilor de servicii de investigații paraclinice de înalta performanță să poate fi suplimentată prin acte adiționale. Prin hotărârea de guvern nr 80 din 13 ianuarie 2022 am făcut o modificare la contractul cadru astfel încât programarea acestor pacienți să fie obligatoriu a fi făcută în termen de maxim 5 zile că să scurtăm timpul de la diagnosticare până la tratament. Sunt comvinsă că anul acesta și anul viitor vor reprezenta anii faptelor și nu anii vorbelor în ceea ce privește combaterea acestei maladii.
Prof. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu – Comisia de Sănătate din Camera Deputaților
Modalități privind implementarea Planului Național de Cancer
„Legea votată ieri în Parlament și în Camera Deputaților care sprijină pacienții prin sprijinul aparținătorilor este doar o mâna mică de ajutor în ideea implementării Planul Național de Cancer. Circuitul pacientului oncologic e atât de anevoios încât fără aparținători mulți dintre ei nu se descurcă și de aceea cred că această lege ajută cel puțin pe termen scurt, cel puțin până se va articula întregul sistem. Pe termen lung sigur că sunt măsurile care se pot lua prin decizii hotărâte. Degeaba o să avem registrul național dacă lumea nu va raporta cazurile. E o măsură care nu ține de bani, ci de organizare. Articularea între Minister, Institutul Național de Sănătate Publică, CNAS și toți ceilalți actori sunt chestiuni de organizare. Apoi vine partea de finanțare și avem acest interval de timp până în 2026 care nu e foarte lung. Dedicați fiind acestui subiect, cred că trebuie să urmărim acest plan și să-l susținem cu o lege a cancerului”.
Nicoleta Pauliuc – Senator
Propuneri legislative în domeniul oncologiei – apărarea drepturilor pacienților
„Nu mai e doar un plan pe hârtie, ci am făcut pași importanți. Două proiecte legislative sunt deja aprobate, urmează să aducem în Parlament și planul că să-l votăm astfel încât pacienții oncologici să aibă ceea ce le trebuie. Să le dăm speranța, e important că ei să vadă că prin activitatea noastră au speranța că acest război se transformă într-o boală cronică. Odată ce am aprobat acest proiect de lege nu înseamnă că el va fi brusc implementat pentru că trebuie să vedem exact care sunt cele mai bune soluții. Sunt foarte multe probleme pe care eu în perioada următoare le voi aduce în dezbateri în agenda Parlamentului. Pe 17 februarie vom avea o nouă dezbatere cu alte proiecte care încearcă să anuleze acele discriminări ale supraviețuitorilor de cancer în relația directă cu societatea”.
Conf. Dr. Michael Schenker – președinte Comisia de Oncologie din Ministerul Sănătății
Viziunea Comisiei de Oncologie privind normele de implementare PNC
„Toți trebuie să lucrăm la o cât mai bună aplicare a acestui plan. O parte dintre activitățile din PNC trebuie lansate cât mai rapid. Trebuie să cunoaștem ce resurse avem deja la dispozite și să vedem ce mai este necesar. Nu putem întârzia cu acești pași pentru că problemele pe care le avem sunt foarte mari. Trebuie să ne organizăm și să gândim și alte acte normative. Sunt două legi deja create si lansate prin Parlament
Dr. Amedeia Niță – medic primar oncologie medicală, Spitalul Județean de Urgență Ploiești
Problema pacientului oncologic în perioada pandemiei și importanța continuării tratamentului oncologic
„Pandemia Covid a reprezentat o mare încercare. Acești doi ani au adus o mortalitate destul de crescută în rândul pacienților oncologici pentru că ne-am confruntat cu această frică vizavi de ce înseamă o infecție cu acest virus. Lucrurile au intrat pe un făgaș normal, ne-am asumat că ne putem îmbolnăvi și trata și că pacientiii trebuie sfătuiți să vină în mod constant la tratamente și să-și depisteze boala la timp. Ultima parte a anului trecut a însemnat un val de cazuri grave și foarte grave, pacienți depistați în stadii tardive, iar impactul psihologic a fost unul major. Au fost studii efectuate pe pacienți oncologici în SUA care arată că mai mult de jumătate din pacienții oncologici la nivelul întregii lumi și-au redus numărul de vizite la medic, iar la nivel european 30% dintre pacienți și-au modificat schemele de tratament. Toate au determinat un tratament subliminal al pacienților noștri. Este important că pacienții să înțeleagă că indiferent de câte valuri pandemice care vor veni, în momentul în care au simptome, nu se simt bine și au vizite programate să vină la spital. Tratamentele oncologice trebuie administrate la timp că să fie eficiente”.