Comunicat de Presa – ÎNCĂ UN AN CÂȘTIGAT DE PACIENȚII CU CANCER ÎN LUPTA CU BOALA, DAR ȘI CU SISTEMUL DE SĂNĂTATE!

În data de 11 decembrie 2021, Federația Asociaților Bolnavilor de Cancer (FABC) a organizat, în format online, evenimentul tradițional dedicat biruinței pacienților oncologici în lupta cu boala – ZIUA SUPRAVIEȚUITORULUI DE CANCER, ediția a XVIII-a. La eveniment au participat peste 150 de pacienți din toata tara.

Evenimentul marchează încă un an de luptă câștigat de pacienții cu cancer. A fost o luptă împotriva resemnării și un efort susținut pentru a învinge boala dar mai ales, lupta cu sistemul de sănătate, care în pandemie a neglijat total acești pacienți greu încercați. Cu această ocazie, FABC a dorit să aducă încă o dată în atenția opiniei publice, situația critică a pacienților oncologici din România. „Suntem ajunși la sfârșit de an, încă un an greu pentru pacienții români cu cancer, cu diverse probleme legate de accesul la noile terapii, dar și grave lipsuri în ceea ce privește accesul la medicamentele specifice, uzuale, precum și la asistență medicală de specialitate. Pacienții cu cancer din România au dus o luptă generalizată și inegală, atât cu boala, dar mai ales cu indolența autorităților care, prin lipsa de reacție și amatorism, au încălcat constant drepturile pacienților cu cancer, ascunzându-se în ,,spatele’’ pandemiei de SAR-SCOV 2. În România, în fiecare zi mureau aproximativ 150 pacienți cu diferite forme cancer – mulți dintre aceștia cu șanse reale de supraviețuire, chiar de vindecare, dacă ar fi avut acces, imediat, la investigații și tratamente specifice patologiei oncologice. Lipsa de strategii sanitare în condiții de pandemie cât și transformarea unor spitale de boli cronice în spitale pentru tratarea exclusiv pacienților cu Covid-19, au scăzut diagnosticarea cu peste 45%, iar decesele au depășit statistica de 150 decese pe zi. Trăim cu speranța că noua conducere a Ministerului Sănătății precum și implementarea Planului National de Cancer, vor aduce îmbunătățiri esențiale în viața pacienților cu cancer și vom fi cu adevărat cetățeni europeni’’, – a declarant Cezar Irimia, președinte FABC.

Au fost prezentate pe larg, lipsa accesului la tratamentele uzuale și inovative, acolo unde nu există alternative terapeutice (lista cu noile terapii fiind în transparență de peste 6 luni), lipsa accesului gratuit la investigații pentru stabilirea exactă a diagnosticului oncologic, sincope cu aprovizionarea tratamentelor uzuale, dar și faptul că pacienţii cu cancer au fost victime colaterale pandemiei de SAR-SCOV-2.

Cu ocazia acestei întâlniri, au fost trecute în revistă proiectele importante pe care FABC le implementează la nivel național, proiecte cu beneficii importante pentru pacienţii cu cancer, dar și pentru populația generală. De asemenea, fiecare participant la acest eveniment a primit prin curier, un mic dar din partea FABC cu materiale informative și de birotica, măști de protecție, dezinfectanți și un dispozitiv medical. Asociațiile membre FABC, au fost susținute cu tehnica specifică pentru desfășurarea activității.

Si acum, în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă, incertitudinea asigurării tratamentelor uzuale, încă guvernează viața pacienților cu cancer!!!

FABC, prin micile daruri trimise celor 150 de pacienți și confirmate de primire, azi 22 decembrie 2021, a încercat să ofere o mică bucurie acestora în pragul sărbătorilor de iarnă, asigurându-i de întregul sprijin direct, și prin asociațiile membre, dar și prin CallCenter-ul Suport Pacient 021 253 0591, pus la dispoziția acestora.

Biroul de presa FABC-0723240223