Campania „Un viitor fără pată”, are ca scop conștientizarea pericolului îmbolnăvirii de cancer de piele și educarea populației în sensul prevenției. „Un viitor fără pată!” este prima campanie de comunicare și informare despre melanom si non-melanom în România inițiată și derulată de FABC.

 

În cadrul campaniei de testări medicale în mediul rural, desfășurată de FABC, ajunsa la a VII-a ediție au fost efectuate 516 de dermatoscopii. Dintre acestea, 42 au primit recomandări de control suplimentar, dar 30 dintre ei l-au refuzat, deși le-a fost oferit gratuit, în cel mai apropiat oraș. Dintre cele 12 persoane care au mers la dermatolog, 2 au primit diagnosticul de carcinom (un tip de cancer de piele). Dintre toate persoanele prezente la testări, 218 au spus că au alunițe care le fac probleme și 155 au fost sau aveau de gând să meargă la dermatolog pentru ele.

 

Radiografierea problemelor cu care se confrunta pacienţii din România

 

Campaniile de informare și educare a populației nu sunt suficiente dacă nu sunt completate și de

programe de screening, care să faciliteze accesul la testare, susține Cezar Irimia, președintele FABC:

„Dacă ar fi să fac o radiografie a contextului și nevoilor pacienților, în continuare, pacienții sunt

diagnosticați târziu, atunci când șansele de supraviețuire scad considerabil, iar costurile tratamentelor cresc.

Între timp, incidența bolii crește de la an la an. Populația nu cunoaște îndeajuns de bine factorii de risc, metodele de testare  prin care poate să depisteze în stadiu incipient cancerul de piele. Nu avem un program național de screening pentru cancerul de piele, iar la nivel național, nu s-a luat nicio măsură pentru reducerea îmbolnăvirilor. Pe lângă partea de prevenție, pacienții diagnosticați cu melanom și non-melanom în stadiu avansat au acces limitat la tratament inovator eficient, care ar putea să le ofere celor care răspund bine la tratament, o rată de supraviețuire mult mai mare și o calitate mai bună a vieții”.

Populația nu are cultura vizitei de rutină la medicul dermatolog și nici atunci când are o suspiciune, la care se adaugă și accesul greoi la testare. Oamenii nu sunt învățați să își facă o auto-examinare și nici cum să o facă corect. De exemplu, majoritatea cazurilor de melanom și non-melanom (85%) se dezvoltă pe alunițe/leziuni nou apărute, nu pe nevi deja existenți. În plus, mulți nu iau în calcul că istoricul familial de melanom/alte cancere de piele reprezintă un mare factor de risc”.

 

O importanta categorie de persoane afectate de aceste afecțiuni, sunt cei care desfășoară activități sportive, în domeniul agriculturii, în domeniul construcțiilor, dar și persoanele în vârstă. Expunerea prelungită la soare, fără a adopta un minimum de protecție, poate declanșa aceste tipuri de cancer.

 

Este foarte important să cunoaștem factorii de risc care favorizează apariția cancerelor de piele de tip non melanom si melanom.

Factori de risc pentru tipurile de cancer non-melanom si melanom:

  • Expunerea la lumina naturala a soarelui sau la razele UV artificiale, pe perioade lungi de timp
  • Tenul deschis la culoare si cu pistrui
  • Culoarea deschisa a ochilor
  • Parul blond sau roșcat
  • Keratoza actinica – o afecțiune precanceroasa, apărută ca urmare a expunerii îndelungate a pielii la soare
  • Tratamentul cu radiații administrat în tinerețe
  • Sistemul imunitar slăbit
  • Istoric medical de arsuri solare, mai ales în copilărie sau adolescență
  • Prezenta mai multor alunițe pe corp, atât de dimensiuni mari, cât și mici.

 

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România-F.A.B.C., solicită autorităților o strategie națională de luptă împotriva melanomului și non-melanomului – menită să reducă incidența bolii și să crească accesul pacienților la tratament adecvat.

Pe parcursul acestor luni de vară și nu numai, FABC prin asociațiile membre, va desfășura o serie de acțiuni menite sa crească gradul de conștientizare asupra acestor afecțiuni.

F.A.B.C. va derula activități de informare în rândul populației, realizate cu sprijinul SANOFI, în parteneriat cu Alianța Pacienților Cronici din România-A.P.C.R., și platforma de media ,,Pacientul în Direct’’.

 

Despre FABC

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înființată în anul 2005 din necesitatea ca toți cei care luptă împotriva cancerului să devină o forță cu o voce puternică. FABC este interfața între organizațiile membre şi instituțiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum şi organizațiile europene şi internaționale similare. FABC reprezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga țară, pacienți, supraviețuitori şi voluntari.

 

FABC este o federație formată din 26 de asociații care activează pe plan local la nivelul județelor.

 

Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienților cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.