Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer susține poziția exprimată de Ministrul Sănătății referitoare la situațiile în care medici din sistemul public părăsesc unitatea sanitară în timpul programului pentru a desfășura activitate în sistemul privat.
Pentru pacientul oncologic – și nu numai – accesul la medic în timpul programului din spitalul public nu este un privilegiu, ci un drept. Atunci când programările sunt întârziate sau medicul nu este disponibil în sistemul public, iar aceeași consultație devine rapid accesibilă contra cost în mediul privat, se creează o percepție de inechitate care afectează încrederea în sistemul de sănătate.
În același timp, dorim să subliniem clar: FABC respectă și susține corpul medical din România. Majoritatea medicilor își desfășoară activitatea cu profesionalism, dedicare și într-un context dificil, marcat de deficit de personal, infrastructură insuficientă și presiune administrativă ridicată.
Dacă există contracte în sistemul public, acestea trebuie respectate. Dacă există suprapuneri sau lacune legislative, ele trebuie corectate prin politici coerente și aplicate uniform.
Pentru FABC, prioritatea absolută rămâne pacientul, iar acest lucru înseamnă un acces predictibil la servicii medicale, continuitate reală în îngrijire și transparență în procesul de programare, astfel încât fiecare persoană aflată în tratament să poată beneficia de stabilitate, claritate și încredere în parcursul său medical.
În locul polarizării, este nevoie de mecanisme clare de monitorizare a programului în spitalele publice, digitalizarea programărilor și trasabilitate, criterii transparente privind cumulul activității public–privat, dialog real între Minister, Colegiul Medicilor și organizațiile de pacienți.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer își exprimă disponibilitatea de a participa la acest dialog. Nevoile reale ale pacientului presupun încredere, coordonare și responsabilitate comună.
