PACIENȚII CU CANCER, VICTIMELE COLATERALE PANDEMIEI COVID

În perioada 30-31 octombrie a avut loc cea de-a douăsprezecea ediție a Conferinței Naționale a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, eveniment care s-a desfășurat în mediul online. La discuții au participat peste 150 de pacienți cu diverse forme de cancer, specialiști și reprezentanți ai autorităților (Administrația Prezidențială, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, managerii centrelor regionale de oncologie, ai clinicilor de radioterapie, Institutului Marius Nasta, Societății Medicilor de Familie, specialiști în domeniul juridic, psihologic, nutrițional, ehealth).

În cadrul discuțiilor purtate pe parcursul celor două zile, pacienții oncologici au adus în atenție o serie de probleme cu care se confruntă în ultimele opt luni (de la debutul pandemiei în România), probleme care, din nefericire, nu sunt unele noi ci doar acutizate în actualul context.

Potrivit președintelui Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, această listă de probleme este una consistentă, pacienții reclamând aspecte grave atât în privința accesului la investigații cât și la terapii. Aceștia consideră că majoritatea acestor probleme nu sunt cauzate neapărat de pandemie cât de sistemul de sănătate, indiferent că este public sau privat. O centralizare a nemulțumirilor exprimate de pacienți dezvăluie existența unor grave disfuncționalități precum nedecontarea analizelor privind markerii tumorali (ceea ce presupune cheltuieli mari din partea pacienților), lipsa gratuității pentru medicamentele conexe terapiei oncologice, accesul foarte greu la investigații tip CT/RMN decontate în baza biletelor de trimitere (intervalul de așteptare fiind de 6-8 luni), lipsa medicamentelor oncologice specifice (ceea ce agravează starea pacienților) dar și a specialiștilor din sistem, ceea ce îngreunează mult adresabilitatea (la ușile cabinetelor se așteaptă între 8 și 12 ore pentru o consultație!).

Pacienții și-au mai exprimat nemulțumirea cu privire la problemele ce vizează emiterea biletelor de trimitere și a rețetelor și accesarea serviciilor decontate de casele județene de asigurări de sănătate, la fondurile insuficiente alocate acestora în raport cu necesarul,  ambiguități sau condiții mult prea restrictive la pacienții care au nevoie de încadrare într-un grad de handicap.

Au mai fost semnalate, de asemenea, dificultăți majore în comunicarea cu personalul medical, fără ca acest lucru să aibă legătură doar cu actualele condiții creeate de contextul pandemic. Dificultăți care se referă nu numai la adresabilitate ci și la explicațiile și răspunsurile pe care pacienții le așteaptă de la medici cu privire la afecțiunea lor. Un fapt deosebit de grav semnalat de o parte dintre pacienți este acela că încă mai există cazuri în care, pentru a se putea continua traseul terapeutic, se sugerează oferirea de recompense materiale personalului sanitar.

Dubla taxare a serviciilor medicale este un alt aspect care îi nemulțumește pe pacienți. Acest lucru se referă la faptul că, deși sunt plătitori de contribuții la bugetul de stat, adesea sunt nevoiți să suporte costurile investigațiilor, procedurilor sau medicamentelor auxiliare.

Lipsa de organizare de la nivelul spitalelor care efectuează testări COVID – ceea ce îngreunează accesul pacienților oncologici -, discriminarea față de pacienții infectați cu COVID – care au prioritate în fața celor oncologici – sau întreruperea tratamentelor pacienților oncologici infectați cu COVID fără o argumentare științifică, toate acestea creează premisele transformării acestora în victime colaterale ale pandemiei.

Există însa și o veste bună: Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că investigația paraclinică privind markerii tumorali în stabilirea terapiei oncologice țintite va intra în procesul de decontare, în acest moment căutându-se soluții financiare. De asemenea, CNAS a suplimentat și valorile contractuale privind extinderea accesului la investigațiile de tip CT/PET CT/RMN.

Comunicat de Presa – Integral
Agenda