COMUNICAT DE PRESA
Material Video – Inregistrare

CUM SE DESFAȘOARĂ ACUM

În data de 12 decembrie, începând cu ora 10, a avut loc o discuție în direct pe platforma Zoom și Facebook despre sumarizarea tuturor aspectelor ce au fost specifice acestui an, care au fost problemele și cum va arăta oncologia în 2021 – ce soluții sunt pentru îmbunătățirea traseului terapeutic al pacientului cu cancer (acces la investigații, diagnostic rapid, acces la terapie, recuperare, reechilibrare emoțională). În încheierea acestui an, am trecut in revista acțiunile realizate de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer pentru pacienții cu cancer.

Toți cei care s-au inscris la aceasta activitate, au primit din partea FABC un pachet cu materiale informative, sperăm noi util! Și de această dată, pacienții au avut posibilitatea de a interacționa cu specialiștii invitați, de a adresa întrebări și de a prezenta problemele generale cu care s-au confruntat!

OBIECTIVE

  • Presiune asupra decidenților din sănătate privind rezolvarea carențelor din programul național de oncologie și a problemelor cu care se confruntă pacienții.
  • Întărirea convingerii pacienților că nu sunt singuri și că sunt reprezentați și susținuți la nivel național de o forță – FABC.
  • promovarea FABC și a asociațiilor membre.
  • Conștientizarea supraviețuitorilor asupra importanței asociațiilor pacienților.
  • Creşterea numărului de membri la nivelul organizațiilor.
  • Conștientizarea instituțiilor statului și a opiniei publice asupra importanței și rolului asociațiilor de pacienți.
  • Întărirea alianțelor medici-pacienți, ca un prim pas către normalitate.
  • Sprijinirea pacienților in accesarea asociațiilor de pacienți.

ISTORIC

Ziua Supraviețuitorului de Cancer este un eveniment ce marchează celebrarea deciziei de a trăi, de a lupta împotriva resemnării și a efortului imens pentru a învinge această boală gravă. Evenimentul a avut loc în premieră la Brașov în 19 decembrie 2004.

Perioada de pandemie, prin restricțiile impuse, desocializează, tensionează și scade aderența la tratamente a pacienților cu cancer. Conform tradiției, am hotărât ca și în acest an să marcăm Ziua Supraviețuitorului de Cancer, și ca aceasta să se desfășoare online, cu susținerea pacienților care se înscriu, prin oferirea unui cadou drept mulțumire pentru lupta lor.